Administrarea de multivitamine la copii in sezonul rece: care sunt beneficiile si riscurile?

Administrarea de multivitamine la copii in sezonul rece: care sunt beneficiile si riscurile?

A da sau a nu da suplimente alimentare copilului? Iată o întrebare care îi frământă pe mulți părinți. Unii specialiști consideră că necesarul de nutrienți al celor mici poate fi asigurat doar printr-o alimentație sănătoasă, fără a fi necesară administrarea de comprimate, capsule sau jeleuri cu multivitamine. Cu toate acestea, dacă ne gândim mai bine, suntem cu toți de acord că a-l face pe copil să mănânce tot ceea ce-i punem în farfurie reprezintă, de cele mai multe ori, doar un vis frumos.

De obicei, juniorul este mofturos, pofticios sau răsfățat în secret de către bunici. Să nu mai spunem că nu putem controla întotdeauna ceea ce puștiul își cumpără cu banii de buzunar. De aceea, majoritatea specialiștilor recomandă ca suplimentele alimentare de tipul multivitaminelor se fie administrate în cazul copiilor care nu mănâncă mese regulate sau mănâncă foarte puțin, suferă de boli cronice sau alergii alimentare, consumă alimente procesate și preparate de tip fast-food, au diete vegetariene sau vegane sau consumă sucuri carbogazoase. De asemenea, părinții ar trebui să aibă în vedere faptul că, în sezonul rece, toți copiii au nevoie de ajutor pentru întărirea imunității. Astfel, administrarea unui complex de multivitamine reprezintă una dintre cele mai importante modalități prin care poate fi menținută sănătatea.

Fiecare copil are nevoi diferite. Tocmai de aceea, o decizie corectă în privința administrării suplimentelor alimentare o puteți lua doar după o discuție cu medicul pediatru. Condiția este să alegeți un preparat special formulat pentru grupa de vârstă a juniorului dumneavoastră.

Vitamine și minerale esențiale pentru creșterea sănătoasă

Iată care sunt câteva dintre vitaminele și mineralele esențiale pentru sănătatea copiilor:

  • vitamina A– ajută la asimilarea calciului, contribuie la dezvoltarea normală, menține sănătatea oculară, a pielii și dinților și susține funtionarea sistemului nervos;
  • complexul de vitamine B– îndeplinește funcții vitale în organism (susține funcția cognitivă, contribuie la metabolismul energetic normal, reduce oboseala, sprijină imunitatea etc.);
  • vitamina C – susține sănătatea oaselor și a pielii, crește absorbția fierului, întărește imunitatea și protejează împotriva stresului oxidativ;
  • vitamina D – întărește sistemul imunitar, ajută la dezvoltarea și menținerea unui sistem osos puternic și contribuie la dezvoltarea cognitivă;
  • vitamina E – grăbește vindecarea rănilor, susține sănătatea ficatului și funcția cognitivă și menține sănătatea pielii;
  • zinc – activează celulele albe, combate infecțiile, întărește imunitatea, scurtează durata răcelilor, reduce stresul oxidativ etc.;
  • calciu – susține sănătatea oaselor și este implicat în funcții de baza ale inimii, mușchilor și nervilor;
  • fier – susține energia, previne anemia și sprijină funcția cognitivă.

De ce avem nevoie de multivitamine pentru a crește mari și puternici?

Mesele și gustările echilibrate și regulate reprezintă cea mai bună sursă de nutrienți. Cu toate acestea, există numeroase aspecte pentru care ar trebui să aveți în vedere administrarea suplimentelor alimentare. Pretențiile la mâncare, schimbarea anotimpului și instalarea sezonului rece reprezintă principalele motive pentru care ar fi bine să acordați atenție unor astfel de produse. Multivitaminele completează orice lacună nutritională care ar putea afecta sănătatea, cheful de joacă și starea de bine. Astfel, dacă doriți să va asigurați că juniorul este sănătos pe tot parcursul anului și, mai ales, ferit de îmbolnăviri în sezonul rece, administrarea de suplimente alimentare este o modalitate optimă de a susține sistemul imunitar. De asemenea, oasele, energia, poznele, joaca și învățatul, toate se desfășoară firesc cu ajutorul multivitaminelor.

Multivitaminele nu sunt bomboane!

Potrivit unui studiu realizat de către cercetătorii de la Național Institutes of Health, unele suplimente alimentare pot interacționa cu anumite medicamente. De asemenea, ele pot deveni toxice atunci când sunt administrate în cantități excesive. Acest lucru este valabil, în special, în cazul vitaminelor liposolubile în grăsimi, precum A, D, E și K. De aceea, este recomandat să nu țineți suplimentele alimentare la îndemână copiilor, mai ales pe cele care seamănă cu jeleurile. Atenție! Încercați să nu numiți bomboane suplimentele alimentare, ci să precizați încă de la început ce reprezintă acestea și ce efecte au asupra organismului. Multivitaminele, luate corect, nu pot afecta niciodată sănătatea și starea de bine!

Surse:

https://www.healthline.com/nutrition/vitamins-for-kids#our-picks
https://www.hopkinsallchildrens.org/ACH-News/General-News/Do-Kids-Need-Vitamin-Supplements
https://www.webmd.com/parenting/guide/vitamins-for-kids-do-healthy-kids-need-vitamins
https://www.enerc.com.au/can-multivitamins-for-kids-help-benefits-of-a-daily-vitamin-for-children/
https://thenourishedchild.com/the-importance-of-vitamins-for-kids/
https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/nutrition-and-healthy-eating/expert-answers/multivitamins/faq-20058310

cursuri puericultura
Despre autor

Mamisicopilul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *