Sahul are beneficii pentru dezvoltarea cognitiva si sanatatea creierului la orice varsta. Iata cateva dintre cele mai importante beneficii pentru copii si cateva recomandari utile.
CUPRINS:
1. Sahul – beneficii la orice varsta
2. Cum putem incuraja copiii sa joace sah?
Sahul este un joc de strategie, cu beneficii la orice varsta. Le permite copiilor sa dezvolte o multitudine de abilitati importante. Este o forma de antrenament pentru creier – poate chiar cel mai bun joc de gandire care necesita ani de practica pentru a te perfectiona. Studiile sugereaza ca jocul de sah de la o varsta frageda contribuie la dezvoltarea conexiunilor neuronale, imbunatatind astfel functia cognitiva. Creierul este ca un muschi – devine mai rapid si mai puternic prin antrenament.
Beneficiile principale ale acestui joc se axeaza pe dezvoltarea si imbunatatirea functiilor cognitive, inclusiv capacitatea de rezolvare a problemelor, gandirea creativa, planificarea strategica, recunoasterea modelelor si imbunatatirea abilitatilor de memorare. De asemenea, ajuta la cresterea IQ-ului si dezvolta increderea in sine.
Iata care sunt cele mai importante beneficii ale sahului pentru copii:
Sa fii concentrat in timp ce joci sah este o necesitate, iar concentrarea este o abilitate care ii va ajuta pe copiii sa inteleaga care va fi urmatoarea miscare a adversarului. Jocul de sah imbunatateste semnificativ memoria vizuala a copiilor, capacitatea de atentie si capacitatea de rationament spatial. Antrenamentul constant si memorarea miscarilor ii ajuta pe copii sa se concentreze mai bine. Puterea lor de memorie se imbunatateste si sunt capabili sa invete lucruri mai rapid si mai eficient. Asta pentru ca in sah concentrarea si memoria merg mana in mana. Pentru a juca bine, trebuie sa te concentrezi asupra obiectivului, sa vizualizezi in mod constant tabla, piesele, miscarile tale si fiecare miscare posibila a adversarului. Ajungi sa memorezi jocurile trecute si strategiile clasice. In acest proces, se dezvolta atat concentrarea, cat si memoria.
Cand joaca sah, copiii sunt invatati sa observe cu atentie si sa se concentreze pe tabla de joc. Jucatorul trebuie sa fie atent si constient de tot ceea ce se intampla pe tabla in legatura cu mai multe piese in acelasi timp. Astfel, se dezvolta atentia la detalii si capacitatea de observare atenta. Deoarece jucatorii de sah trebuie sa analizeze si sa inteleaga pe deplin atitudinea, miscarile si modul de gandire ale adversarului, abilitatile de gandire strategica sunt imbunatatite si optimizate cu fiecare joc.
Sahul ii invata pe cei mici sa gandeasca strategic, deoarece trebuie sa gandeasca din timp ce piese trebuie mutate sau ce piese ar putea muta adversarul. Trebuie sa ia in considerare micile detalii si sa se gandeasca la obiectivele pe care vrea sa le atinga pe tabla pentru a-si planifica miscarile si a castiga. De obicei, jucatorii de sah vor planifica mai multe miscari in avans, pentru mai multe scenarii posibile. Astfel, cand jongleaza mental cu diferite scenarii, se dezvolta gandirea strategica.
Jocul de sah este un joc de rezolvare a problemelor si planificare. Fiind un joc de strategie, se axeaza pe recunoasterea anumitor modele, factor implicat in dezvoltarea abilitatilor matematice. Copiii trebuie sa vizualizeze ceea ce se intampla pe tabla in fata lor inainte de a actiona si a muta piesele. Trebuie sa identifice tiparele de joc si sa priveasca imaginea de ansamblu, o abilitate care este dezvoltata prin sah. Cu cat joaca mai mult, cu atat va identifica mai usor aceste tipare, calculand urmatoarea mutare. Acest model de a muta piesele in minte inainte de a muta pe tabla este similar modului in care functioneaza „matematica mentala”.
In timpul unui joc de sah, copilul trebuie sa ia o decizie pentru fiecare mutare dintr-o varietate de optiuni. Este necesar sa evalueze rezultatele unor actiuni sau miscari specifice si secventa de joc ce va decurge din fiecare optiune inainte de a face o alegere. Copiii invata astfel sa ia decizii pe baza gandirii logice, nu bazat pe impulsivitate. Pentru a castiga la sah, trebuie sa gandesti intotdeauna cu un pas inaintea adversarului. Acest lucru implica sa gandesti si sa planifici care ar putea fi miscarea adversarului si sa stabilesti miscarile in consecinta. Acest proces ii ajuta pe copii sa inteleaga importanta planificarii si organizarii miscarilor si pieselor in cel mai eficient mod posibil.
Jucatorul trebuie sa invete cum sa ramana calm sub presiune si concentrat in orice moment pentru a determina care este cea mai buna miscare posibila inainte de expirarea timpului. Capacitatea de a ramane calm si concentrat, indiferent de ceea ce s-ar intampla, este o abilitate de viata care aduce beneficii la orice varsta.
De asemenea, copiii invata prin joc despre disciplina si rabdare, deoarece impulsivitatea creste riscul de a pierde jocul. In sah, fiecare miscare necesita timp pentru a calcula, analiza si planifica. Astfel, invata ca rabdarea este o virtute si ca toate lucrurile pozitive necesita rabdare. Invata ca trebuie sa evalueze situatiile si consecintele actiunilor, reactiile adversarului si alternativele inainte de a lua o decizie.
Gandirea creativa si artistica este, de asemenea, imbunatatita prin jocul de sah. Sahul te incurajeaza sa fii inventiv. Stimuleaza creativitatea, originalitatea si imaginatia. Incurajeaza jucatorii sa-si imagineze toate alternativele posibile de miscari si astfel antreneaza mintea sa se joace cu o infinitate de posibilitati.
Jocul de sah nu numai ca dezvolta functia cognitiva, ci imbunatateste si stima de sine si increderea in sine. Aceste abilitati merg dincolo de tabla de sah si construiesc valoarea de sine a celor mici in viata de zi cu zi. Copiii trebuie sa gandeasca singuri si sa ia propriile decizii, fiind responsabili de rezultat. Daca pierd, este vina lor, daca vor castiga, este meritul lor. Acest lucru le ofera copiilor un sentiment de responsabilitate pentru rezultatul jocului, dezvoltandu-se increderea in sine.
Avand atatea beneficii pentru copiii, intrebarea evidenta este care e cel mai bun mod de a invata un copil sa joace si sa se bucure de sah? Daca le veti explica beneficiile de mai sus, putin probabil sa devina interesati. Cei mici invata prin joaca. In primul rand, trebuie sa vada sahul ca o forma de joaca si distractie. Jucati in familie sah si stabiliti o seara sau mai multe pe saptamana in care sa faceti acest lucru – ca un ritual de familie.
In plus, cei mici invata din exemplele pe care le vad in jur. Astfel, daca vor vedea ca parintii joaca sah, este foarte posibil sa fie tot mai interesati la randul lor de acest joc. Explicati-le pe rand regulile jocului si mutarile pe care le faceti. Oferiti laude pentru fiecare mica realizare in sah. Ii puteti incuraja sa participe la cursuri de sah pentru copii ca activitate extracurriculara. Acolo vor avea ocazia de a invata reguli de baza, strategii, de a juca impreuna cu alti copii, avand astfel si oportunitatea de a socializa.
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…
Gastroenterita pediatrică poate avea cauze variate; de identificarea lor corectă depinde instituirea tratamentului adecvat. Din…
Un frigider cu Wi-Fi poate fi controlat de la distanță cu ajutorul unui app dedicat,…