Un zâmbet frumos depinde de o gamă variată de factori, iar unul dintre cei mai importanți este modul în care sunt aliniați dinții. Tocmai de aceea, trebuie să avem grijă să ne familiarizăm copiii încă de mici cu vizita la medicul stomatolog pediatru și, în mod special, cu vizita la cabinetul medicului ortodont. Astfel, Asociaţia Americană de Ortodonţie recomandă ca prima vizită la medicul ortodont să aibă loc cel târziu la vârsta de 7 ani.
De ce este importantă vizita la medicul ortodont și care este rolul acestuia în obținerea unui zâmbet frumos și sănătos, care armonizează trăsăturile feței aflăm de la medicii specialiști în ortodonție pentru copii.
Ortodonția reprezintă ramura stomatologiei care are rolul de a corecta anomaliile dento-maxilo-faciale. Cu alte cuvinte, ortodonția este acea specialitate care se ocupă, în principal, cu îndreptarea poziției dinților, corectarea mușcăturii (atunci când, din diverse motive, aceasta nu se realizează în mod natural) și cu reglarea rapoartelor dintre cele două maxilare.
Dacă este început la timp, tratamentul ortodontic poate ajuta copilul să își realinieze dinții pe arcada dentară, să corecteze mușcătura și să prevină apariția unor afecțiuni dentare ulterioare. De asemenea, un proces masticator realizat corect nu va pune presiune pe articulațiile temporo-madibulare, iar bolul alimentar se va forma corect, favorizând realizarea unei digestii fără probleme. Datorită tehnicilor moderne apărute în ultimele decade, dinții pot fi îndreptați, în momentul de față, la orice vârstă. Desigur, asta nu înseamnă nici pe departe că trebuie să neglijăm să mergem la medicul dentist din timp.
Atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor, vizita la medicul ortodont trebuie făcută ori de câte ori este recomandată de medicul stomatolog pentru că, așa cum am văzut mai sus, cu cât problemele sunt depistate mai repede și cu cât tratamentul ortodontic începe mai devreme, cu atât rezultatele vor fi mai bune.
Medicul specialist în ortodonție (sau medicul ortodont) este, practic, profesionistul care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea anomaliilor dento-faciale. În categoria anomaliilor dento-faciale pe care le tratează un medic ortodont intră mușcătura inversă, mușcătura adâncăocluzia inversă, înghesuirea dentară, pragmatismul mandibular și alte afecțiuni depistate de către medicul ortodont.
În general, modalitatea de corecție a acestor anomalii dento-faciale o reprezintă aparatul dentar (fix sau mobil, vizibil sau invizibil). Aparatul dentar este personalizat în funnție de nevoile și stilul de viață al pacientului și servește redresării ortodontice prin realinierea dinților pe arcadă, influențarea creșterii maxilarelor în mod corespunzător, crearea de spațiu pe arcada dentară pentru dinții permanenți, corectarea mușcăturii și a diferitelor tipuri de malocluzii etc.
În general, odată ce medicul stomatolog pediatru îți recomandă vizita copilului la medicul ortodont, poate începe și stabilirea planului de tratament.
Este bine să știi faptul că, în paralel cu vizitele la medicul ortodont, va trebui să mergi la controalele de rutină și la igienizările profesionale specifice vârstei copilului pentru a te asigura că starea lui de sănătate orală este optimă.
Pe tot parcursul planului de tratament, medicul ortodont și medicul stomatolog pediatru vor păstra legătura și te vor informa constant cu privire la evoluția tratamentului copilului. Colaborarea dintre cei doi medici este esențială pentru succesul tratamentului.
Tocmai de aceea, pentru a facilita comunicarea și colaborarea, este bine să te asiguri că alegi doi profesioniști din cadrul aceleiași clinici. De exemplu, în clinica DENT ESTET 4 KIDS vei găsi în același loc atât medici specializați în ortodonție, cât și medici stomatologi pediatri. În plus, pentru a acomoda copilul din prima cu clinica stomatologică, părinții pot discuta cu unul dintre psihologii din echipă, în permanență la dispoziția acestora cu cele mai bune soluții pentru copiii anxioși.
Acum că am aflat care este rolul medicului ortodont în dezvoltarea armonioasă a zâmbetului copilului tău, îți propunem să parcurgem și câteva criterii care te pot ajuta să alegi cel mai bun medic specialist pentru copil:
Atunci când alegi un medic ortodont pentru copilul tău trebuie să afli, în primul rând, ce experiență are acesta. Cu cât experiența medicului ortodont este mai vastă și cazurile tratate de-a lungul timpului cu un grad diferit de complexitate, cu atât poți fi mai sigur de buna sa expertiză.
Înainte să faci programarea, rezervă-ți timp și pentru a întreba ce fel de tehnologii sunt utilizate în diagnosticarea afecțiunilor dentare și în tratarea pacienților. De asemenea, fiind vorba despre un tratament cu aparat dentar, află dacă medicul ortodont deține certificări speciale în această ramură.
Ca părinte, cu singurantă vrei să știi că îi încredințezi sănătatea dentară unui specialist care se va asigura că tratamentul ortodontic va avea cele mai bune rezultate ppentru copil.
Tratamentul ortodontic are rezultate foarte bune dacă nu este amânat. Printre avantajele unui tratament ortodontic timpuriu se numără și următoarele:
Așadar, nu amâna vizita copilului tău la medicul ortodont: cu cât această vizită se întâmplă mai repede, cu atât eventualele probleme descoperite vor putea fi corectate mai ușor, iar voi vă veți putea bucura de toate beneficiile unui zâmbet estetic și sănătos.
Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…
Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…