Obezitatea infantilă câștigă din ce în ce mai mult teren, atât în țările dezvoltate, cât și în cele aflate în curs de dezvoltare. În România, absența statisticilor oficiale face ca obezitatea infantilă să devină o problemă care-i încearcă greu pe toți copiii, în special pe cei ce provin din medii defavorizate, deoarece aceștia nu au acces la educație de niciun tip, inclusiv alimentară.
Singurul studiu oficial conține date din anul 2015 și arată că la toate grupele de vârstă studiate, 7, 8 și 9 ani, ponderea copiilor cu probleme de greutate (supraponderali sau obezi) este de peste 25% (datele INS). Mai exact, 1 din 4 copii din grupele studiate are probleme de greutate. Această situație are efecte asupra respectării drepturilor lor la protecție, sănătate și educație pe toate planurile, inclusiv alimentară. În acest sens, Fundația Louis Bonduelle donează 30 de tablete cu internet în cadrul proiectului Salvați Copiii de redare a dreptului la educație a copiilor aflați în situații de risc pentru ca aceștia să aibă acces atât la educația școlară, cât și la cea alimentară.
Pandemia de COVID-19 a limitat accesul la educație de orice tip pentru cel puțin 900.000 de copii. Din cauza dificultăților materiale ale familiilor lor, aceștia nu au posibilitatea de a urma cursurile online. În plus, în câteva sute de școli din mediul rural nu sunt asigurate nici astăzi condiții decente și sigure pentru participarea școlară a copiilor, iar informațiile legate de deținerea unui stil de viață sănătos și urmarea unei diete corecte, lipsesc cu desăvârșire.
Fundația Louis Bonduelle susține proiectul Salvați Copiii pentru facilitarea accesului la instrumente și soluții specifice învățământului online al copiilor din zone defavorizate. În acest sens, Fundația a donat 30 de tablete elevilor selectați de către Organizația Salvați Copiii din județul Iași, din 2 clase ale Școlii Gimnaziale B.P. Hașdeu. Astfel, cei 30 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani, vor avea acces la cursurile online și informații despre ce presupune un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată. În plus, costurile cu accesul la internet de pe aceste tablete în următorii 2 ani vor fi suportate tot de către Fundație. Școala deservește cartierul Tătărași al orașului Iași, dar și zonele limitrofe ale orașului, unele dintre ele foarte sărace. Criteriile pe baza cărora au fost selectați copiii au inclus frecvența școlară de cel puțin 90% (la orele cu prezența în școală), situația socio-economică scăzută sau dificultățile de învățare.
“Credem că accesul la educație școlară și alimentară este, pe de o parte, un drept fundamental al tuturor copiilor, pe de altă parte, este o obligație pe care trebuie să și-o asume toți actorii dintr-o societate. Pandemia prin care trecem a sporit și mai mult riscul obezității infantile și a abandonului școlar în România. Fiecare dintre noi putem totuși să contribuim la limitarea acestor probleme. De aceea, e cu atât mai de apreciat efortul pe care reprezentanții Organizației “Salvați Copiii” îl fac în aceste momente. Copiii sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și de aceea este datoria noastră, a tuturor, să aducem transformări pozitive în viața lor. Ține de noi toți să păstrăm și să ajutăm la dezvoltarea acestei resurse. Noi, la Fundația Louis Bonduelle, am înțeles asta, iar acțiunile noastre își propun să contribuie la acest deziderat. Îi asigur în continuare de toată susținerea noastră și a echipei de la Mercury360 care a facilitat această colaborare”, declară echipa din partea Fundației Louis Bonduelle: Monica Roșu Commercial Director & Marketing Director South-Eastern Europe & Caucasus BONDUELLE CENTRAL EUROPE KFT., Roxana Nănescu Head of Marketing Bonduelle Central Europe KFT și Diana Coleff Brand Manager Bonduelle Central Europe KFT.
Voluntarii Salvați Copiii vor prelua tabletele donate de către Fundația Louis Bonduelle și îi vor învăța pe copiii beneficiari și pe părinții acestora cum să le folosească. Vor învăța să utilizeze tabletele, pentru a avea acces atât la programele solicitate de către Ministerul Educației, cât și la informații relevante în ceea ce privește alimentația. Alături de tablete, vor primi și câte un flyer educativ despre un stil de viață sănătos.
Despre Fundația Louis Bonduelle
Fundaţia Louis Bonduelle a fost înfiinţată în 2004 și are misiunea de a face o schimbare pe termen lung în obiceiurile alimentare, din respect pentru oameni şi planetă. Încă de la începuturile sale, Fundaţia Louis Bonduelle sprijină dezvoltarea cunoştinţelor despre alimentaţie, asigură difuzarea lor şi sprijină punerea în aplicare a acestora.
Fundația Louis Bonduelle a fost creată de către Grupul Bonduelle. În calitate de specialist în legume, grupul are un loc legitim și cu totul special de a pune în centru problemele alimentare, pentru a dezvolta o interacțiune pozitivă pe termen lung cu societatea.
Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…
Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…