disciplina pozitiva
Disciplina pozitiva este o metoda de educatie adresata atat parintilor, cat si educatorilor interesati de echilibrul intre permisivitate si autoritate. Afla totul despre cum a aparut acest model educational, ce presupune si cum pot fi aplicate principiile sale.
Daca te numeri printre parintii aflati in cautarea unor repere pentru educatia copilului tau, acest articol iti dezvaluie o metoda care se bucura de succes: disciplina pozitiva. Este un model tot mai popular printre actualele curente de parenting, intrucat parintii din societatea moderna isi dau seama ca regulile cu care ei au fost crescuti nu se mai potrivesc generatiilor actuale. Copiii de azi – superstimulati de informatie si tehnologie – nu accepta cu usurinta autoritatea parintilor si educatorilor. Ei bine, disciplina pozitiva ofera solutii pentru a disciplina copilul cu ajutorul regulilor ferme, dar fara pedepse si fara umilinta.
„Disciplina” este un termen de origine latina, care inseamna actiunea de a instrui, a educa. De aici vine si termenul de discipol, elev (lat. – discipulus), persoana care apreciaza si are ca model un personaj/profesor cunoscut pentru inteligenta lui sau un concept filozofic. Disciplina se refera si la ordine, reguli, autoritate, conduita militareasca, dar in cazul disciplinei pozitive acestea sunt dublate de empatie, intelegere, comunicare.
Desi a devenit cunoscuta relativ recent, disciplina pozitiva se regaseste in anumite teorii datand din anii 1930 ale lui Alfred Adler, psihanalist austriac, fondatorul psihologiei individuale. Insa cea care a creat disciplina pozitiva ca model educational este americanca Jane Nelsen, doctor in psihologie. Ea a reusit sa imbine teoriile adleriene cu pragmatismul american dezvoltand disciplina pozitiva, initial in interes personal, pentru educatia propriului copil.
Jane Nelsen, desi studiase la universitate dezvoltarea si psihologia copilului, a devenit o mama foarte descurajata de metodele de educatie aplicate fiului ei. Incercand sa caute solutii, a descoperit psihologia adleriana si a inceput sa aplice cu succes principiile acestei metode. A reunit un grup de parinti pe care i-a convins ca notiunea de incurajare ca unealta de educatie este primordiala. Din anii 1990, Jane Nelsen a început colaborarea cu Lynn Lott, fondatoarea unui centru de consiliere familiala, in cadrul caruia se aplicau tot principii adleriene. Impreuna au scris numeroase lucrari, carti si manuale destinate profesionistilor din educatie si parintilor. In 2004 au pus bazele „Positive Discipline Association”, unde s-au instruit numerosi formatori care au raspandit aceasta metoda in SUA si numeroase state din Europa.
Exista si in tara noastra programe de formare in domeniul disciplinei pozitive. Organizatia Salvati Copiii sustine cursul „Educarea copilului fara violenta – disciplina pozitiva”, destinat atat profesionistilor care lucreaza cu copiii, cat si parintilor. De asemenea, a fost editata, inca din anul 2004, lucrarea „Disciplinarea pozitiva. Cum sa disciplinezi fara sa ranesti?”, scrisa de Adina Botis si Anca Tarau, la Editura Asociatiei de Stiinte Cognitive din Romania.
Ideea de baza a disciplinei pozitive este educatia impletita cu dragoste si fermitate. Prin aceasta metoda poate fi descoperit si aplicat echilibrul intre permisivitate si autoritate. Este o cale de mijloc, nici permisiva, nici punitiva, al carei scop este pana la urma implementarea unor deprinderi importante in comportamentul copilului: autonomie, stima de sine, respect, cooperare, autodisciplina, noteaza intr-un articol Beatrice Sabate, psiholog, presedintele Asociatiei de Disciplina Pozitiva din Franta.
Odata invatat si pus in practica, modelul disciplinei pozitive devine un mod de viata, care functioneaza pe termen lung si le permite parintilor si copiilor sa se bucure din plin de fiecare etapa si experienta noua prin care trec impreuna.
Baza disciplinei pozitive este un amestec de fermitate „pentru a respecta lumea adultului” si de dragoste „pentru a respecta lumea copilului”.
In prezent exista o nevoie acuta a parintilor de a gasi repere in educarea copiilor. Astfel se explica si succesul numeroaselor cursuri si carti de parenting disponibile atat in mediul online, cat si offline. Dar si copiii din generatiile actuale dispun de informatii la un click distanta. Multi stiu sa utilizeze smartphone-ul inainte de a invata cum se tine un creion. De aceea, in multe familii se intampla ca autoritatea sa se inverseze radical.
Copilul este rege, el dicteaza prioritatile familiei si nu i se refuza absolut nimic. In astfel de situatii se intampla ca atunci cand copiii ajung la adolescenta parintii sa-si dea seama ca permisivitatea excesiva a impiedicat dezvoltarea sanatoasa a celor dintai. Din pacate, este prea tarziu si multi sunt tentati sa cada in extrema cealalta: educatia restrictiva. Parintele incepe sa interzica, sa controleze, drept pentru care incep sa apara conflictele, tulburarile de comportament.
Ideal ar fi ca parintele sa constientizeze ca este esential sa descopere calea de mijloc. Nici educatia restrictiva, care impune copilului reguli fara argumente, nici cea in care copilul este lasat sa faca tot ceea ce vrea nu functioneaza. O solutie care imbina cu tact cele doua modele este disciplina pozitiva.
Incurajarea copilului este metoda fundamentala in disciplina pozitiva, deoarece se dovedeste esentiala in dezvoltarea lui. Curajul ii permite copilului sa-si construiasca stima de sine, increderea in sine si independenta.
Este vorba in principal despre curajul de a face alegeri. „Cand nu il invatam pe copil sa aiba curajul de a face alegeri care il privesc, nu il invatam sa se descurce in viata”, spune Beatrice Sabaté. A-l lasa sa aleaga nu inseamna permisivitate, ci responsabilitate.
Este vorba despre curajul de a fi parinti imperfecti. Pentru a aplica disciplina pozitiva, nu numai copiii au nevoie de incurajare, ci si adultii. „Disciplina pozitiva ofera posibilitatea de a fi un parinte asa cum isi doreste fiecare. A fi parinte nu inseamna cautarea perfectiunii. Avem intotdeauna posibilitatea de a face mai bine maine. Asadar, fara culpabilizari! Disciplina pozitiva creeaza legaturi profunde cu copiii nostri, este o abordare binefacatoare”, apreciaza Beatrice Sabaté.
Conform disciplinei pozitive, greselile nu au incarcatura negativa. Ele fac parte din procesul de invatare, nicidecum fapte care trebuie pedepsite. Cand un copil face o boacana sau are un comportament nepotrivit, in loc sa il pedepsesti, mai degraba il ajuti sa inteleaga de ce nu este bine ce a facut. Cum? Gasiti impreuna o solutie la fapta respectiva. Ar putea sa lipeasca la loc desenul rupt, sa incerce a curata murdaria, a aranja jucariile sau cel putin sa se scuze.
Este important ca in dialogul cu copilul sa fie folosite expresii pozitive. Adesea ne adresam copilului cu expresii de genul „nu alerga prin casa”, „nu arunca jucariile”. Conform disciplinei pozitive, pentru ca mesajul sa fie eficient, trebuie formulat in sens pozitiv. Avantajul este ca se si descrie in mod clar comportamentul dorit din partea copilului: „mergi incet prin casa, daca fugi poti cadea”.
Potrivit teoriei adleriene, orice comportament are o motivatie. Un copil care se comporta nepotrivit este un copil care nu se simte bine intr-o imprejurare sau intr-un grup. El se confrunta cu o situatie pe care nu stie cum sa o gestioneze si are un comportament considerat cu probleme.
„Un copil care se poarta urat este un copil descurajat”, spune Beatrice Sabaté. Pentru a-l ajuta, adultul trebuie sa se intrebe: „Ce incearca sa-mi spuna?”. Sa inteleaga ce se ascunde dincolo de comportamentul copilului si sa rezolve situatia respectiva.
Este important sa stii ce a simtit si ce a gandit copilul tau atunci cand a avut un comportament dificil. De exemplu, frustrarea, furia, rusinea, gelozia sunt emotii intense si prea greu de gestionat de catre un copil. Ele stau adesea la baza comportamentului rebel al copilului. Cand intelegi emotiile si nevoile copilului tau, vei sti ca este o greseala sa-l etichetezi drept „obraznic” sau „neascultator” si il vei ajuta sa depaseasca momentele dificile. Iar acest lucru va va fi de folos toata viata.
Prima nevoie a oricarui copil este nevoia de dragoste. In disciplina pozitiva, tot secretul este ca parintele sa fie ferm, dar iubitor, apropiat, deschis. „Copiii au nevoie de dragoste. Si atunci cand au dreptate, si atunci cand nu au dreptate, si atunci cand sunt fericiti, si cand sunt tristi. Ei au nevoie sa fie iubiti asa cum sunt.” („Disciplinarea pozitiva. Cum sa disciplinezi fara sa ranesti?”, Editura ASCR, 2004)
O nevoie mai putin inteleasa de parinti este nevoie de independenta a copilului. Da, chiar daca suntem tentati sa il consideram mic si neajutorat, copilul are nevoie sa se simta autonom, util, implicat. Indiferent de greselile pe care le face copilul, este important sa ii dai in continuare posibilitatea de a se implica in activitatile de zi cu zi.
Pe masura varstei si puterilor sale, copilul trebuie sa participe si sa contribuie la viata de familie. Chiar daca uneori acest lucru inseamna mult timp (uneori de pierdut) si rabdare, lasa-l sa se descurce si singur: se poate spala pe maini, poate manca singur, isi poate strange jucariile… Daca vei face lucruri de acest gen in locul lui, nu vei face decat sa ii stirbesti increderea in sine. In loc sa il subestimezi este de preferat sa ai incredere in potentialul copilului tau.
Pentru a reactiona potrivit in fata unui copil care se poarta nepotrivit, o perioada de repaus sau de gandire este de ajutor atat pentru tine, cat si pentru copil. „Pauza este un mod de a gestiona frustrarea. Este important sa ne acordam un moment de ragaz, caci la cald avem tendinta de a pedepsi. A lua o pauza inseamna un timp de reflectie, de reconectare cu partea rationala”, explica Beatrice Sabaté. Este normal si pentru copil, si pentru parinte sa se enerveze, iar pauza este momentul de care au nevoie pentru a-si redobandi calmul.
Un exemplu: Copilul alearga prin casa si sparge un pahar. Parintele tipa la el si ii da o palma la fund. Asa nu! Ce s-a intamplat, de fapt? Parintelui este speriat de consecinte (copilul se poate taia) si nu stie cum sa-si gestioneze propriile sentimente. Care ar fi comportamentul potrivit? Parintele ia copilul in brate si se linistesc impreuna. Apoi ii explica in mod calm consecintele acestui incident. Ce invata copilul? Sa isi gestioneze emotiile si sa invete autocontrolul.
Alt exemplu: Copilul isi lasa toate hainele imprastiate prin camera. Parintele incepe sa stranga reprosand: „Nici de adata asta nu ti-ai facut curat in camera. Tot eu trebuie sa strang… Nu iesi la joaca in fata blocului!”. Reactia potrivita: „Am observat ca hainele sunt tot imprastiate prin camera. Din pacate, vei rata meciul pentru ca vei fi ocupat cu ordonarea camerei”. Copilul nu este pedepsit, ci afla care sunt consecintele comportamentului sau.
Copilul invata mai degraba prin joc si din comportamentul parintelui decat din vorbele sale. Felul in care parintele/adultul se comporta in cazul unui conflict devine un model pentru copil si va fi folosit de acesta cand va avea nevoie.
Copilul este oglinda parintelui. Daca doresti ca al tau copil sa spuna „Multumesc!” sau „Te rog!” trebuie ca tu insuti/insati sa folosesti aceste expresii.
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…
Gastroenterita pediatrică poate avea cauze variate; de identificarea lor corectă depinde instituirea tratamentului adecvat. Din…
Un frigider cu Wi-Fi poate fi controlat de la distanță cu ajutorul unui app dedicat,…