Copiii devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai curioși și curajoși. Pentru că ajung la vârsta la care vor să facă de toate și la care se simt invincibili, cu siguranță mersul pe bicicletă va deveni o activitate care le va stârni interesul. Pe lângă distracție și voie bună, mersul pe bicicletă este benefic pentru cei mici deoarece contribuie la dezvoltarea psihologică, a abilităților motrice, dar și la construirea încrederii de sine.
Înainte ca cel mic să înceapă să se dea pe bicicletă, este firesc să apară întrebarea legată de bicicleta potrivită pentru un copil care are între 3 și 5 ani. „Cum știu ce bicicletă să aleg pentru copilul meu, dacă nu a mai avut una până acum?”.
Adevărul este că nu e atât de complicat precum pare. Există câteva aspecte pe care trebuie să le luați în calcul atunci când sunteți în căutare de o bicicletă perfectă pentru copiii de 3-5 ani. Dacă le luați pe toate în considerare, nu aveți cum să dați greș!
Care sunt acestea?
Este necesar să începi de la a alege o mărime potrivită pentru bicicleta copilului, în funcție de înălțimea acestuia. Știm că poate suna tentant să cumperi o bicicletă mai mare pentru cel mic, ca să o folosească mai mulți ani de zile, însă aceasta nu este cea mai bună opțiune pentru corpul copiilor de 3-5 ani.
Copiii nu sunt adulți mici, proporțiile corpului lor sunt diferite. Dacă cel mic este începător și nu are deloc experiență pe bicicletă, o mărime prea mare a bicicletei va fi greu de controlat și îi va crea o stare de disconfort. Pentru că la acea vârstă încep să le crească picioarele, umerii lor sunt mai înguști și au o formă a bazinului complet diferită, cadrele și componentele bicicletelor trebuie să fie adaptate anatomiei celor mici!
Recomandarea noastră este să schimbați bicicleta mai des atunci când copilul este în continuă creștere, pentru ca el să aibă parte de cea mai bună experiență la pedale, fiind în siguranță pe parcursul procesului de învățare. Un ghid pentru alegerea mărimii potrivite este cel mai bun prieten al tău în această călătorie!
Sursă: Pexels.com
Răspunsul pe scurt ar fi că bicicleta copiilor trebuie să fie cât mai ușoară posibil. Celor mici le este dificil să își mențină echilibrul atunci când nu au control din cauza greutății bicicletei. Ne dorim ca ei să aibă o experiență cât se poate de plăcută și ușoară, așa că de ce să le îngreunăm experiența? Cadoul perfect pentru cel mic este o bicicletă ușoară și ergonomică, pe care să o îndrăgească atât el, cât și voi, părinții.
Pentru o manevrare mai sigură, ține cont de faptul că bicicleta ar trebui să aibă 35-40% din greutatea copilului. Ce depășește aceste numere devine o povară pentru cel mic.
După ce ați verificat împreună dacă mărimea bicicletei corespunde cu înălțimea copilului tău de 3-5 ani, este momentul ca cel mic să o testeze!
Primul pas este să cobori șaua la maximum. După ce copilul se urcă pe bicicletă, este important să atingă pământul cu tălpile ambelor picioare. Nu este suficient să ajungă la sol doar cu vârful, ci ambele ar trebui să atingă pământul. Dacă în acest punct nu și-a schimbat poziția și nu a trebuit să întindă picioarele, atunci are poziția corectă pentru începători iar bicicleta este cea potrivită! Este important ca cel mic să știe că se poate baza pe picioarele sale în cazul în care se dezechilibrează, tocmai pentru a nu cădea.
Sursă: Pexels.com
În cazul în care copilul este începător la pedale, este important să îi oferi sprijinul de care are nevoie și să îi oferi o bicicletă fix pe mărimea sa. În această etapă cel mic poate fi precaut și nesigur pe sine, iar senzația că este în siguranță contribuie la curajul de care are nevoie ca să plece de pe loc!
În schimb, dacă știi că a mai pedalat pe afară cu prietenii și are curaj să pornească singur de pe loc și să vireze cu încredere, cel mic se poate încadra în nivelul avansat. Exclusiv în acest caz te poți gândi să îi cumperi o bicicletă de o mărime puțin mai mare.
Oricare ar fi cazul, te încurajăm să îl susții pe cel mic și să îl încurajezi să pedaleze cât mai des. Mersul pe bicicletă poate deveni foarte ușor activitatea lui preferată!
Sursă: Pexels.com
Ai încredere în cel mic că va reuși, indiferent de cât de mult durează adaptarea acestuia la mersul pe bicicletă. Cât timp are alături o bicicletă ergonomică cu dimensiunile potrivite și susținerea părinților, cu siguranță experiența la pedale va deveni un proces de învățare plăcut și distractiv!
Bolile cardiace congenitale și alte afecțiuni cardiovasculare la copii pot avea consecințe grave dacă nu…
Hrana nu înseamnă doar nutrienți, ci și iubire, siguranță și începutul unor obiceiuri care vor…
Pentru mulți copii, gândul la o vizită la dentist poate fi înfricoșător. Sunetele necunoscute, instrumentele…
București, 7 aprilie 2025 – Începând de joi, 10 aprilie, timp de patru zile, Pavilionul…
Pentru elevii care se află la începutul drumului lor educativ, alegerea rechizitelor și instrumentelor potrivite…
Ai observat vreodată că majoritatea produselor medicamentoase au ca indicație de administrare vârsta copiilor de…